Slovacia și Polonia vor ca Ucraina să facă parte din UE. Ce decizie au luat liderii celor două țări în acest sens

de: Cătălina Burghelea
12 05. 2022

Slovacia și Polonia au anunțat că vor face eforturi comune pentru a ajuta Ucraina să aderare la Uniunea Europeană. Potrivit președinților celor două țări, acordarea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană pentru Ucraina este „un gest natural în situația dificilă în care este acum”. Declarațiile aparțin liderului slovac Zuzana Caputova și lui Andrzej Duda (șeful statului polonez).

Slovacia și Polonia sprijină Ucraina în demersul de aderare la UE

Atât Slovacia, cât și Polonia, sunt de partea Ucrainei, dând asigurări că o vor sprijini în demersul său de integrare în UE. Cei doi lideri europeni, Zuzana Caputova și Andrzej Duda, au confirmat că vor vizita împreună statele Uniunii care s-au arătat sceptice faţă de aderarea Ucrainei la blocul comunitar.

„Pentru viitorul Europei şi pentru pacea în Europa, este important să vorbim despre viitorul statut al Ucrainei. Asta nu înseamnă, în mod automat, calitatea de membru deplin, pentru care bineînţeles criteriile trebuie întrunite. Dar considerăm acordarea statutului de ţară candidată un gest natural în situaţia dificilă în care este acum Ucraina”, a precizat preşedinta slovacă.

Semn de solidaritate transmis în război

La rândul său, Andrzej Duda a susținut că Ucraina se apără nu doar pe ea, ci şi Europa „de ambiţiile şi acţiunile imperiale ale Rusiei de astăzi”. De aceea, are nevoie de un semn de solidaritate pentru a face asta.

„Ştim că este foarte important pentru societatea ucraineană de astăzi să simtă acceptarea Vestului”, a subliniat președintele Poloniei.

Kievul va primi răspuns luna viitoare

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că Ucraina va primi, în luna iunie, un prim răspuns privind cererea sa de aderare la UE, în mod normal un proces lung şi complicat.

Zuzana Caputova şi Andrzej Duda au elogiat parteneriatul lor bilateral referitor la Ucraina, amintind de un acord în baza căruia forţele aeriene poloneze monitorizează spaţiul aerian slovac, astfel încât Slovacia să poată transfera avioane de luptă MiG-29 Ucrainei. După discuţiile cu liderul de la Bratislava, Duda s-a mai întâlnit cu premierul slovac Eduard Heger şi cu preşedintele parlamentului, Boris Kollar.

Multe țări europene s-au arătat reticente

Volodimir Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE, la câteva zile după ce rușii au invadat țara. În februarie, liderii europeni au motivat că vor „analiza cu seriozitate” posibilitatea, însă au avertizat că procesul de aderare este unul de durată. Mai mult, au exclus ca statul să fie acceptat în blocul comunitar printr-o procedură de urgență. Și Olanda s-a arătat reticentă față de o posibilă aderare a Ucrainei printr-un proces rapid, explicând că „nu există procedură rapidă”.

Problema a revenit în atenția UE după ce președintele francez Emmanuel Macron a propus crearea „unui nou tip de comunitate europeană”, care să permită țărilor din afara Uniunii, inclusiv Ucrainei și Marii Britanii, să se alăture „nucleului de valori europene”.

Bruxelles urmează să emită luna viitoare avizul său în ceea ce priveşte obţinerea de către Ucraina a statului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după o discuție cu liderul de la Kiev.